Deși suntem mai familiarizați și uneori ne simțim mai confortabil ca terapia să se realizeze față-în-față, există persoane care preferă terapia online, sau pot exista situații particulare când acest tip de intervenție este singura variantă aflată la dispoziție.
Psihoterapia online poate fi o modalitate simplă, rapid accesibilă și convenabilă pentru a primi ajutor specializat în orice moment ai nevoie din confortul casei tale, inclusiv din alt oraș sau altă țară, de la terapeutul cu care simți că rezonezi și care te-ar putea ajuta în soluționarea problemei cu care te confrunți.
La fel ca și în cazul psihoterapiei realizate în cabinet, dincolo de stabilirea planului terapeutic, a obiectivelor pe care îți dorești să le atingi, a tehnicilor care sunt folosite în procesul terapeutic, este extrem de importantă relația sau alianța terapeutică pe care o creezi și dezvolți cu psihoterapeutul tău și încrederea pe care o ai că vei găsi ascultare, susținere, ajutor și soluționarea problemelor cu care te confrunți.
Avantajele psihoterapiei online:
- poți accesa serviciile de oriunde te simți confortabil
- câștigi timp, nefiind nevoie să te deplasezi până la cabinet
- eficiența și rezultatele terapiei online sunt similare cu cele ale terapiei realizate în cabinet
Din fericire, tehnologia s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, reușind să ne pună la dispoziție mai multe aplicații și tehnologii de comunicare și relaționare pe care le putem folosi cu succes și care ne simplifică existența și munca.
Dacă te decizi să optezi pentru terapie online, tot ce ai nevoie este de:
- o conexiune bună la internet
- un spațiu în care să ai liniște și intimitate
- un timp special dedicat ședinței, astfel încât să nu fii întrerupt sau deranjat
Este recomandat, în cazul în care acest lucru este posibil, ca primele ședințe să aibă loc în cabinet, pentru a vă cunoaște personal psihoterapeutul și pentru a stabili împreună cu acesta pașii și etapele de urmat, înainte de a apela la ședintele online.